Cununia

Cununia este Sfânta Taină prin care un bărbat și o femeie, care liber consimt să trăiască împreună întreaga lor viață spre a se ajuta reciproc, spre a da naștere la prunci și pentru a se desăvârși, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care sfințește legătura lor și îi ajută la împlinirea scopului ei. Ca ritual, rânduiala are două componente: logodna și cununia propriu-zisă, de obicei săvârșite în cadrul aceleiași unice slujbe.

Condiția fundamentală pentru primirea acestei Taine este ca cei doi miri să fie botezați în Biserica Ortodoxă. La fel, nașii trebuie sa fie de religie ortodoxă, ei înșiși cununați. În cazul în care mirii (unul dintre miri), sau nașii nu sunt credincioși ortodocși, având o altă religie, se va lua legătura cu preotul paroh, care îi va îndruma spre ceea ce se cuvine a fi făcut în asemenea cazuri.

Un impediment serios pentru căsătorie este relația de rudenie (fizică, sau spirituală) care poate exista între viitorii soți. Preotul paroh va oferi sfaturi spre cele ce trebuiesc avute în vedere în astfel de situații.

La fel, o altă condiție pentru săvârșirea cununiei religioase este aceea ca mirii să fie cununați civil, lucru care se confirmă prin Certificatul de căsătorie, emis de autoritatea civilă compentetă. În cazul în care unul dintre miri (sau ambii miri) a mai fost căsătorit și a divorțat legal, se va adresa preotului paroh, care îl va îndruma spre îndeplinirea formalităților pentru divorțul religios. 

Înainte de cununie, mirii sunt îndemnați să urmeze și o pregătire spirituală, care constă în: câteva zile de post, spovedanie și împărtășanie. De preferat ar fi ca pregatirea să fie urmată și de nași. La biserica noastră, rânduiala este următoarea: în săptămâna nunții, tinerii (viitorii miri, impreună cu nașii)  vor posti în zilele de: luni, marți și miercuri, iar miercuri dimineața, la ora 7.30, vor merge la biserica pentru spovedanie și împărtășanie. 

Necesar pentru Sfânta Slujbă a Cununiei:

  • Certificatul de căsătorie
  • verighete
  • pișcoturi
  • miere de albine (un borcănel)
  • vin (o sticla)

Nu se fac cununii:

  • În zilele de post de peste an;
  • În zilele Praznicelor Împărătești și în Ajunul acestora;
  • În săptămâna lăsatului sec de carne;
  • În postul Sfintelor Paști;
  • În Săptămâna Luminată;
  • În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel;
  • În Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august);
  • În Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie);
  • Între Crăciun și Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie).

 

PROGRAMĂRI

La biserica noastră, cununiile se programează anticipat, cu cel puțin 4 luni înainte. Programările se fac la serviciul Contabilitate sau la Pr. Ioan Voineag.

Publicitate