Hristos a Înviat!

După un post binecuvântat de 7 săptămâni, în care am încercat fiecare să ne curățăm sufletele și trupurile prin post, rugăciune, fapte bune, participarea la sfintele slujbe, spovedanie și împărtășanie, trăim marea sărbătoare a Învierii Domnului, ca un mare dar al lui Dumnezeu Însuși făcut nouă, tuturor.

După cum a promis sfinților apostoli că „după trei zile Mă voi ridica”, Hristos Domnul a Înviat, aducând bucurie în sufletele celor care și-au pus nădejdea în El. Același sentiment al bucuriei ne  cuprinde și pe noi astăzi, când suntem chemați să devenim, asemeni femeilor mironosițe și sfinților apostoli, martori și mărturisitori ai Învierii Lui.

Lumina Învierii se va păstra în Biserica Ortodoxă timp de 40 de zile, până la Sărbătoarea Înălțării Domnului, spre luminarea și binecuvântarea noastră, a tuturor. Ea ne va călăuzi atât în Săptămâna Luminată, cât și în timpul ce urmează.

Să ne salutăm cu convingere creștinească cu frumoasele cuvinte: Hristos a Înviat! și să răspundem deopotrivă: Adevărat a Înviat!

Sărbători Pascale binecuvântate!

Să fim cu toții sănătoși și să ne bucurăm de lumina, bucuria și liniștea acestei mari sărbători!

Gânduri alese și binecuvântare tuturor credincioșilor noștri!

Paroh,

Pr. Prof. Dr. Ioan Voineag